Don Pedro: Tehnologia și muncă din afara țării nu se aleasă, ci se combină

Ce face majoritatea jucătorilor de piață față de provocare?

România se confruntă cu o tensiune paradoxală pe piața muncii: indicatorii macroeconomici arată o abundență de forță de muncă, dar industria prelucrătoare continuă să suferă de un deficit cronic de specialiști. Această disonanță este ilustrată clar de experiența Don Pedro, un producător de hârtie tissue cu capital integral românesc, care a demonstrat că tehnologia și angajarea de personal din afara granițelor nu sunt alternative exclusive, ci pârghii complementare.

Petrișor Lazăr, CEO și proprietar al companiei, argumentează că abordarea binară – fie automatizare, fie import de muncă – este o capcană conceptuală. Propune în schimb o strategie hibridă care a permis creșterea organice a echipei interne.

Contextul statistic național din trimestrul al doilea al anului 2026, publicat recent de Institutul Național de Statistică, arată o rată a șomajului de 6,8%. Totuși, această medie ascunde o structură fragmentată: aproape 29,9% dintre tineri rămân fără loc de muncă, iar disparitățile teritoriale sunt accentuate, cu o diferență de peste șase puncte procentuale între zona rurală (unde șomajul atinge 10,1%) și cea urbană (4%).

Mai mult, numărul posturilor vacante a coborât la un nivel record de 26.500, plasând România pe ultimul loc din Uniunea Europeană la acest indicator.

Contradictoriul este că, în timp ce piețele generale se răcesc, sectorul industrial prelucrător menține un număr constant de aproximativ 5.700 de poziții neocupate.

Explicația structurală constă în faptul că profilul candidaților disponibili – concentrat în mediul rural și format din tineri lipsiți de experiență tehnică specifică – nu corespunde cerințelor stricte ale fabricilor.

Astfel, aceste locuri rămân goale nu din lipsa dorinței de a lucra, ci din cauza unei nepotriviri de competențe.

În fața acestei provocări, majoritatea jucătorilor de pe piață tind să trateze soluțiile separat, optând fie pentru robotizare, fie pentru aducerea de forță de muncă externă. Don Pedro a adoptat o abordare distinctivă, combinând cele două vectori într-o secvență logică care a generat un rezultat rar întâlnit în economia locală: o expansiune a bazei salariale într-un an în care media pieței tinde spre reducerea angajărilor.

Istoria operațională a firmei pornește din anul 2022, când dublarea capacității de producție s-a lovit de un perete: imposibilitatea de a acoperi noile necesități cu personal local calificat. În acea perioadă, compania a decis să importe 20 de muncitori specializați din țări non-UE, integrându-i direct în fluxul de producție pentru a opera utilajele noi.

Ce arată rezultatele cantitative?

Petrișor Lazăr își amintește clar dilema din acea etapă: fie se opeau liniile nou instalate din cauza lipsei operatorilor pregătiți, fie se continua activitatea cu ajutorul forței de muncă externe, acceptând efortul de integrare. A doua variantă a fost aleasă, iar consecința imediată a fost posibilitatea de a investi ulterior în automatizare fără presiunea de a reduce efectivul uman. Dimpotrivă, echipa a crescut.

Patru ani după prima importare de muncă, a intervenit o investiție majoră de 15 milioane de euro, dintre care 11 milioane au fost direcționate către linii complet automatizate. Această modernizare a permis creșterea capacității de producție cu 1.650 de tone lunar.

Rezultatele cantitative sunt concludente: de la 250 de angajați înregistrati în 2022, numărul total al personalului a ajuns la 355 de persoane în prezent. Proiecțiile pentru anul următor indică încă 71 de posturi noi, consolidând tendința de creștere.

Lazăr subliniază că automatizarea nu a funcționat ca un substitut al oamenilor, ci ca un instrument de eliberare a resursei umane din sarcinile mecanice repetitive.

Operatorii au fost mutați spre roluri de coordonare și supervizare, iar golurile tehnice specifice au fost comblate temporar cu specialiști din afara țării, exact până când piața internă a reușit să-și recupereze ritmul.

Această strategie nu este un caz izolat, ci un model replicabil pentru orice producător industrial care se lovește de aceleași constrângeri. Secvența propusă implică trei pași esențiali: acoperirea urgenței tehnice prin aducerea de personal calificat din afara UE, integrarea corectă a acestora în cultura companiei și, ulterior, investiția progresivă în automatizare.

Scopul tehnologiei nu este eliminarea angajaților, ci redistribuirea lor spre funcții care solicită un grad mai ridicat de calificare, nu unul inferior.

Datele din industria prelucrătoare susțin această logică: cele 5.700 de posturi libere nu sunt obiectul unei competiții directe între șomerii români și muncitorii străini, ci rămân vacante deoarece oferta locală nu se aliniază cu cerințele tehnice ale fabricilor.

Petrișor Lazăr observă că multe unități de producție din România se confruntă astăzi cu aceeași „alegere falsă” impusă de percepția greșită a pieței. Prin demonstrarea faptului că tehnologia și forța de muncă externă pot coexista și se pot susține reciproc, Don Pedro oferă un contrapunct optimist.